Alege limba romana english

Primăvara începe cu aniversarea celor 185 de ani de la nașterea lui Ion Creangă - mentorul spiritual al instituției noastre. Un astfel de moment prilejuiește o întâlnire pe marginea celor mai îndrăgite povești scrise de acesta și transformate prin mijloace specifice artelor spectacolului, în adevărate capodopere scenice. Așadar, în programul lunii martie se regăsesc spectacole  precum Prostia omenească, Fata babei și fata moșului, Punguța cu doi bani și O poveste a porcului, ale căror scenarii sunt construite pe baza textelor lui Creangă. 


PROGRAM
1 martie, ora 17:00                 Pupăza din tei – Atelier creativ
1 martie, ora 18:30                 Amintiri din bojdeucă – Atelier creativ
4 martie, ora 18:00                 Punguța cu doi bani
6 martie, ora 17:00                 Fata babei și gata moșului
8 martie, ora 17:00                 Prostia omenească
12 martie, ora 10:00               Punguța cu doi bani
19 martie, ora 17:00               Fata babei și fata moșului
20 martie, ora 17:00               Punguța cu doi bani
26 martie, ora 11:00               O poveste a porcului
29 martie, ora 18:00               Prostia omenească
31 martie, ora 18:00               Punguța cu doi bani


Din dorința de a păstra vie amintirea celui care și-a adunat și împărtășit „Amintirile din copilărie” cu generații la rând, pe lângă poveștile scenice care îi poartă semnătura, pe 1 martie, la Sala Mică vor avea loc două ateliere creative. Iar pentru că ne dorim ca generațiile actuale să ia contact direct cu amintirile lui Creangă, în cadrul celor două ateliere, cei mici vor experimenta, direct pe scenă, peripețiile lui Nică, într-un spectacol improvizat. Cele două ateliere se adresează copiilor peste 4 ani și sunt coordonate de actriță Nicoleta Rusu. 

Scopul principal al acestor activități este de a le crea participanților amintiri plăcute, iar pentru ca acestea să rămână bine întipărite în minte, copiii vor realiza câte un tablou creativ, inspirat din experiențele de pe scenă. 


PUPĂZA DIN TEI – ATELIER CREATIV (peste 4 ani)
Marți, 1 martie, ora 17:00
Coordonator: Nicoleta Rusu

Personajele de poveste ale lui Ion Creangă, sunt de cele mai multe ori hazli și caracterizate de diversitate: de la păsări, la mamifere și de la oameni simpli, la personaje fantastice. Prin poveștile și povestirile sale, scriitorul a bucurat o mulțime de copilării și a contribuit la diferențierea binelui de rău. Învăluiți de spiritul de sărbătoare, în cadrul atelierului, copiii vor interpreta personaje pe alese și vor recrea scenic povestea pupezei din tei. Mai apoi, prichindeii vor realiza un tablou al acestui personaj controversat, pe care îl vor colora cu ajutorul plastilinei. 

Adulții însoțitori beneficiază de acces gratuit.


AMINTIRI DIN BOJDEUCĂ – ATELIER CREATIV (peste 4 ani)
Marți, 1 martie, ora 18:30
Coordonator: Nicoleta Rusu

De cele mai multe ori, copiii fac tot felul de năzbâtii, încă de la vârste fragede, care la prima vedere par fără sens și cu impact negativ. Povestirile lui Ion Creangă, cum ar fi La scăldat sau La cireșe, putem spune că se încadrează perfect în descrierea de mai sus, însă la o lectură mai atentă, cu siguranță putem identifica și câteva învățăminte. Dar pentru că joaca este cel mai plăcut mod de învățare, în cadrul atelierului, cei mici vor da viață, pe scenă, personajelor de poveste și mai apoi vor picta cu aluat sărat un tablou fantastic inspirat din ceea ce s-a concretizat pe scenă.

Adulții însoțitori beneficiază de acces gratuit.


Informații utile

Atelierele se desfășoară la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei nr. 21-23).

Având în vedere numărul redus de bilete puse în vânzare pentru fiecare activitate în parte, vă recomandăm să achiziționați biletele în avans.

Biletele pentru ateliere și spectacole se pot achiziționa online, pe platformele de ticketing Entertix.ro / Myticket.ro, de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă – tel. 0767.934.374.

Accesul în sală se face conform normelor în vigoare pentru combaterea și răspândirea virusului Sars-CoV-2.

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga